CSM Reşiţa n-a venit în vizită, în premieră, la Călăraşi, ci cu gândul mărturisit de a obţine cel puţin un punct pe arena Ion Comşa. Şi preţ de vreo 12 minute, reşiţenii au fost în grafic. Meciul a început practic de la scorul de 1-0. În minutul 4 şi vreo 38 de secunde, Mădălin Tudoran centrează excelent în faţa porţii iar din apropiere Lorenzo Acka, în loc să devieze balonul în corner, îl introduce în propria poartă.

Dunărea îşi putea mări avantajul în minutul 20. Serge Ekollo şutează din careu dar o face superficial, mingea fiind reţinută de portarul Cristi Zimmermann.

Un minut mai târziu, emoţii la poarta noastră. Fostul jucător al Dunării, Călin Cristea trimite din corner un balon reluat cu capul de Marius Coman la mică distanţă de bara din dreapta lui Calancea.

Zece minute mai târziu, Ahmet Ozcan reia cu capul din 16 metri pe lângă poartă la o lovitură liberă pe dreapta bătută de Ekollo.

Ultima ocazie a primei părţi aparţine tot Dunării. În minutul 41, centrază Ahmet Ozcan iar Bogdan Şandru trimite cu capul, puţin peste transversală.

Reşiţenii revin, după pauză, mai hotărâţi de la cabine şi în minutul 48 ar fi putut egala în urma unei ocazii semnate de Dragoş Săulescu care a trimis peste din careu.

Cea mai mare ocazie a meciului s-a consumat în minutul 53. În primă fază, Tudoran şutează periculos din careu dar Zimmermann e atent, respinge până la Ekollo care din 6 metri, cu poarta goală trimite balonul în transversală!

Ocaziile se răzbună, reşiţenii egalând în minutul 64. După o eroare grosolană a lui Radu Crişan, balonul ajunge la Marius Coman care pătrunde în careu şi înscrie, nu înainte de a-l deăşi prin dribling şi pe Calancea.

Dunărea resimte şocul şi se mută repede în jumătatea adversă. Golul izbăvitor avea să pice în minutul 76. Robert Boboc îi trimite o pasă printre lui Bogdan Rusu care din 12 metri nu-l iartă pe Zimmermann cu un şut plasat, pe jos.

Finalul se încinge. În primul minut al prelungirilor, Sîrbu însiră 2-3 jucători pasându-i ideal lui Honciu care iroseşte o ocazie excelentă de a-l învinge pe goalkeeperul reşiţean. De partea cealaltă, Calancea e la post în vreo 2 rânduri făcând ca partida să se încheie cu victoria meritată a Dunării, scor 2-1.

Echipa noastră urcă de pe 17 pe 13, totalizând de acum 16 puncte. Runda viitoare, Dunărea va juca în deplasare cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu, echipă care joacă duminică la Arad împotriva UTA-ei.

Dunărea Călăraşi – CSM Reşiţa 2-1

Au marcat: Lorenzo Acka (5 – penalty), Bogdan Rusu (76) / Marius Coman (64)

Dunărea: 33. Nicolai Calancea – 22. Ionuţ Sîrbu, 73. Radu Crişan, 20. Bogdan Şandru (cpt.), 6. Ahmet Ozcan – 15. Robert Boboc, 14. Ariel Lopez – 70. Mădălin Tudoran (17. Ciprian Gliga, 60’), 9. Serge Ekollo (10. Georgian Honciu, 78’), 18. Gabriel Toma (2. Alex Sabangeanu, 74’) – 90. Bogdan Rusu.

Rezerve: 1. Stefan Krell – 21. Bogdan Moise, 8. Gabriel Preoteasa, 28. Andrei Zete.

Antrenor: Cristian Pustai

CSM: 1. Cristian Zimmermann (cpt.) – 14. Lorenzo Acka, 5. Marco Ehmann, 6. Bogdan Vasiu, 11. Daniel Vădrariu – 7. Dragoş Săulescu (3. Milorad Banac, 90’), 28. Călin Cristea, 17. Florin Poiană, 18. Emanuel Dat (15. Alin Lazăr, 65’) – 21. Marius Coman, 23. Florin Cioablă (9. Daniel Ene, 73’).

Rezerve: 12. Adrian Horvath – 22. Teodor Caragea, 30. Flavius Vlădia, 8. Laurenţiu Breşneni.

Antrenor: Leontin Doană

Au arbitrat: Andrei Vladimir Nagy (Măhăceni – Alba) – Claudiu Doru Lucaciu (Cluj-Napoca) şi Cristian Voicu (Focşani). Rezervă: Andrei Moroiţă (Ploieşti).

Observatori: Ioan Cristea (Bucureşti) şi Petre Badea (Tulcea)

Cartonaşe galbene: R. Boboc (42), A. Lopez (83), C. Gliga (89) / A. Lazăr (89)