Zilele trecute, AHC Dunărea Călărași a anunțat că s-a despărțit de antrenorul ucrainean Sergei Bebeshko, motivul constituindu-l clasarea pe locul 11 a formației călărășene în Liga Națională de handbal masculin.

La o zi după ce a anunțat despărțirea de tehnicianul ucrainean Sergei Bebeshko, Dunărea Călărași a semnat cu un nou antrenor principal. Acesta este Gabriel Armanu, cel care le-a promovat pe Știința Bacău și CSM Bacău în prima ligă, cu prima mergând în cupele europene, iar pe cea de-a doua salvând-o de la retrogradare în sezonul trecut.

De asemenea, antrenorul băcăuan are în palmares mai multe titluri de campion la nivel de juniori. Gabriel Armanu întregește astfel „legiunea băcăuană” a echipei călărășene, care cuprinde nu mai puțin de 12 jucători ce au evoluat, de-a lungul timpului, la echipele din Bacău.