Accident rutier pe A2, km 67, în urma coliziunii dintre două autovehicule, soldat cu rănirea ușoară a unui conducător auto. Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare.

La locul accidentului s-a deplasat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Călărași care a acordat îngrijiri unui conducător auto.

În data de 16.01.2020, ora 11.28, un echipaj de intervenție din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă să intervină pe raza localității Lehliu Gară, pe Autostarda Soarelui (A2), la km 67, pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane de sex masculin şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma producerii unui accident rutier in care au fost implicate două autovehicule (un autocamion cu remorcă și o autoutilitară).

Pompierii militari încadrați pe autospeciala de descarcerare au folosit echipamentele din dotare pentru a extrage conducătorul autoutilitarei, care prezenta traumatisme ușoare, iar ulterior acesta a fost preluat de echiapjul S.A.J.

Cel de-al doilea conducător auto (care conducea autocamionul cu remorcă) nu prezenta mărci traumatice și a refuzat examinarea și transportul la spital.