Primăria Călărași continuă eliberarea domeniului public și amenajarea de locuri de parcare. 300 de garaje au fost ridicate în ultimii 2 ani, echivalentul a 450 de locuri noi de parcare.

În perioada următoare se va acționa în zona blocurilor D, adiacentă străzii Cornișei, pentru decongestionarea carosabilului de pe această stradă. Vom amenaja trei curți interioare de bloc, cu locuri de parcare.

În paralel, Primăria Călărași va continua scoaterea la licitație a locurilor de parcare rezidențială nou create.