Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Olteniţa au acţionat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, timp de 16 ore, pentru lichidarea incendiului, înlăturând pericolul extinderii arderii. Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului este posibil ca incendiul să se fi produs prin autoaprindere din cauza condiţiilor de depozitare.

În data de 11.04.2020, ora 22.24, două echipaje specializate de stingere din cadrul Detaşamnetului de pompieri Olteniţa au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Chirnogi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de plante furajere, aflată pe un teren proprietate privată aparținând domeniului privat român.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens la nivelul depozitelor de furaje (pănuşi de porumb) , existând risc de extindere a arderii din cauza vântului şi la bunurile din imediata vecinătate.

Pompierii militari din cadrul Detaşamnetului de pompieri Olteniţa s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 16 ore.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului este posibil ca incendiul să se fi produs prin autoaprindere din cauza condiţiilor de depozitare.

În urma incendiului au ars 500 tone de pănuşi de porumb, s-au înregistrat pagube materiale în valoare de aproximativ 1000 de lei, valoarea bunurilor materiale salvate fiind estimată la suma de aprox. 60.000 de lei.

Prin intervenţia lor eficientă, pompierii militari din Olteniţa au reuşit să stopeze extinderea flăcărilor, care ar fi putut pune în pericol alte bunuri materiale din imediata vecinătate.

Articolul precedentAPIA Călărași efectuează plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale
Articolul următorMarcel Vela: „Cei care au terenuri, grădini, pot merge să desfășoare activități de întreținere”