ÎPS Teodosie,Arhiepiscopul Tomisului, a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă către Guvernul României şi către premierul Ludovic Orban în care declară că ”niciodată drepturile credincioşilor ortodocşi şi ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite”, cum se întâmplă în această perioadă.

Instanța a respins cererea Arhiepiscopiei Tomisului, care a încercat să obțină anularea măsurii care impune ca la pelerinaje să participe doar localnici. Polițiștii au amendat mai multe persoane care participau la o slujbă în interiorul unei biserici din Constanța, fără să poarte măști de protecție și să respecte distanțarea socială.

“Incidentul petrecut la Constanţa în dimineaţa zilei de de 25 noiembrie 2020, cu prilejul sărbătoririi hramului Bisericii Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina din cartierul Tomis Plus, când poliţiştii şi jandarmii au brutalizat şi amendat credincioşii prezenţi la slujbă, ne întăreşte convingerea, încă o dată, dacă mai era nevoie, că ne aflăm noi clerul, împreună cu credincioşii ortodocşi, în faţa unor mari abuzuri, pe care autorităţile le săvârşesc din ce în ce mai des, probabil sub îndrumarea dumneavoastră tacită”, a afirmat ÎPS Teodosie.

Este inadmisibil ca articolul 29 din Constituţia României, alineatul (1) şi alineatul (5), să fie încălcate cu atâta naturaleţe de către autorităţile locale pe care le coordonaţi prin miniştrii de resort. Niciodată drepturile credincioşilor ortodocşi şi ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite. Credincioşii Bisericii Ortodoxe Române şi slujitorii ei sunt obligaţi acum să îndure umilinţa şi frigul, să se expună unor grave probleme de sănătate din pricina temperaturilor scăzute (care afectează sistemul imunitar) şi de dragul măsurilor exagerate, lipsite de logică şi luate de necunoscuţii dumneavoastră specialişti, în dispreţ total faţă de normele de drept, de credinţa şi tradiţiile poporului român, care consideră că anularea unui drept fundamental, de exercitare şi exprimare a credinţei, nu reprezintă mare lucru, raportat la pandemia care ne încearcă”, a mai transmis Arhiepiscopul Tomisului.

”Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa pe toți cei care vom merge să ne rugăm la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, în ziua prăznuirii sale?!? Veți asmuți justiția și forțele de ordine împotriva propriilor frați și surori pentru a vă atinge scopurile fixate?”, a mai scris ÎPS Teodosie în scrisoare.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentGermania prelungește restricțiile anti-Covid
Articolul următorÎncă 8 tipuri de măști neconforme au fost identificate în România