Mai multe echipaje de stingere din cadrul I.S.U. Călăraşi au acţionat timp de aproximativ patru ore şi 30 de minute pentru lichidarea incendiului care a cuprins trei corpuri de clădiri din cadrul Complexului Albatros – Podul 4. Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza efectului termic al curentului electric, fiind astfel produs un scurtcircuit la o instalaţie dintr-o anexă (hală de producţie).

În data de 02.02.2020, ora 00.13, mai multe echipaje profesioniste de stingere din cadrul I.S.U. Călăraşi au fost solicitate să acţioneze pe DN 3, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la clădirile unui complex turistic, proprietate privată, aparţinând domeniului privat român.
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu violenţă și cu fum dens la nivelul a trei corpuri de clădiri, îndeosebi la acoperişurile acestora.

Trebuie menționat, de asemenea, că exista pericolul ca flăcările să se extindă la vecinătăți, însă pompierii militari au ajuns rapid la locul intervenției și au împiedicat propagarea arderii.

Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu 14 autospeciale dintre care şapte de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ patru ore şi 30 de minute.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza efectutlui termic al curentului electric, fiind astfel produs un scurtcircuit la o instalaţie dintr-o anexă (hală de producţie).

Exista pericolul ca arderea să se extindă şi la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite.

Articolul precedentDunărea Călărași a făcut egal cu rușii de la Enisei Krasnoiarsk
Articolul următor41 de infracțiuni constatate de polițiștii călărășeni în weekend-ul ce a trecut