Marți, 18 iunie a.c., în jurul orei 18.45, urmare a unui apel telefonic primit la sediul unității, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, aflat în misiune, s-a deplasat pe Aleea 5 Călărași, din municipiu, unde cetățenii au reclamat faptul că sunt deranjați de muzica ce răsuna de la o nuntă.

Ajunși la fața locului, jandarmii l-au sancționat pe organizator cu o amendă în valoare de 1000 de lei, conform prevederilor art. 2 pct. 27 din Legea 61/1991 R, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Întrucât recomandările jandarmilor nu au fost respectate, aceștia au revenit și au mai aplicat două sancțiuni în valoare de 2500 lei și măsura complementară a demontării cortului.

Ulterior, jandarmii, alături de lucrători ai IPJ Călărași și Poliției Locale, au rămas în zonă, asigurându-se că participanții au demontat cortul unde avea loc petrecerea.

Reamintim cetăţenilor că pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă „112”, în cazul în care au asistat ori au fost victimele unor fapte antisociale.

Articolul precedentPolițiștii avertizează: Nu lăsați hoții să știe că sunteți plecați de acasă!
Articolul următorA fost semnat contractul de finanțare a proiectului „Reabilitare termică a Liceului Teoretic Mihai Eminescu”