Președintele Klaus Iohannis a  transmis, sâmbătă, un mesaj de Paște.

„Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne reuneşte în jurul marii Taine a Învierii Domnului Iisus Hristos, fie că suntem acasă sau departe de cei pe care îi purtăm în sufletele noastre. Tuturor credincioşilor ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi care celebrează Sfintele Paşti le transmit cele mai calde urări de pace, sănătate şi bună înţelegere!

În aceste zile, îi purtăm în gânduri şi inimi pe vecinii noştri ucraineni, a căror suferinţă încercăm să o alinăm prin ospitalitate şi sprijin. Împărtăşim astfel în jurul nostru din dragostea creştină, iar această solidaritate întruchipează acum expresia iubirii aproapelui. Miracolul Învierii să ne întărească în credinţă şi să primim Lumina Sfântă cu speranţă şi iubire. Vă doresc tuturor Sărbători pascale binecuvântate, în armonie, alături de cei dragi!”, a afirmat şeful statului, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Articolul precedentHoroscop 24 aprilie. Cum petrec zodiile de Paște 2022 – Ce au pregătit astrele: surprize în lanț
Articolul următorPreședintele UMPMV – Gabriel Oprea, mesaj de Ziua Forţelor Terestre Române: „România a devenit un aliat de nădejde al marilor puteri ale lumii”