Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) s-a calificat în sferturi la turneul de categorie WTA 250 Bad Homburg, după o victorie în două seturi, 6-0, 6-3, cu Tamara Zidansek (24 de ani, 58 WTA).

Simona Halep a avut nevoie de doar 67 de minute pentru a se impune. După un prim set al cărui scor vorbește de la sine, Halep a pierdut primul game, pe propriul serviciu, în debutul setului secund. A reușit însă să revină și să câștige 5 game-uri consecutive, întorcând de la 1-3 pentru slovenă.

În faza următoare, românca o va întâlni pe americanca Amanda Anisimova, locul 25 WTA şi favorită 6, scrie news.ro.

”Am jucat foarte agresiv, sunt fericită de modul în care am jucat. Mă bucur că mai joc cel puțin un meci aici. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au venit la meci, au făcut o atmosferă superbă, e foarte plăcut să joci aici”, a declarat Simona Halep.

Prin accederea în sferturi, Halep şi-a asigurat un premiu de 5.000 de euro şi 60 de puncte.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPrețurile la carburanți, compensate de la 1 iulie – Cine nu va beneficia de măsura Guvernului
Articolul următor70.000 de pachete de țigări de contrabandă descoperite la Călărași