Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se va afla marţi în vizită oficială la Bucureşti, la invitaţia şefului statului, Klaus Iohannis, în contextul celebrării în 2021 a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale dintre cele două ţări.

„Vizita reprezintă un foarte bun prilej de reconfirmare a relaţiei speciale, privilegiate, de Parteneriat strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazată pe comunitatea de limbă, cultură şi istorie, oferind totodată ocazia de a evalua stadiul implementării deciziilor convenite cu prilejul întrevederilor anterioare la nivel de şef de stat – de la Chişinău, din 29 decembrie 2020 şi din 27 august 2021, precum şi de la Bucureşti, din 20 aprilie 2021”, a informat Administraţia Prezidenţială.

Maia Sandu va fi primită la Palatul Cotroceni de preşedintele Iohannis şi va avea o întrevedere cu premierul interimar Florin Cîţu, la Palatul Victoria.

Consultările politice ale celor doi preşedinţi „vor consolida cooperarea bilaterală excelentă şi substanţială la nivel politic, economic şi sectorial şi vor stimula avansarea proiectelor comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională”, a precizat Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, se va pune accentul pe proiectele care conectează Chişinăul cu spaţiul Uniunii Europene, prin intermediul României, pentru a aduce beneficii reale şi concrete tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.

Discuţiile se vor concentra pe măsurile de susţinere aprofundată de către România a proceselor de modernizare şi de implementare a reformelor democratice promovate de preşedintele şi Guvernul de la Chişinău, precum şi a eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova, a mai arătat Administraţia Prezidenţială.

Conform programului, ceremonia primirii oficiale la Palatul Cotroceni va avea loc la ora 10,30, urmând ca Maia Sandu şi Klaus Iohannis să aibă o întâlnire tete-a-tete, urmată de convorbiri oficiale şi declaraţii comune de presă.

În contextul vizitei, va fi semnat şi Acordul între Guvernele României şi Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice. Din partea României va semna ministrul interimar la Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, iar din partea Republicii Moldova, ministrul Educaţiei, Anatolie Topală. La ceremonia semnării acestui document va fi prezent şi premierul interimar Florin Cîţu.

Sursa: Realitatea de Realitatea din Moldova

Articolul precedentOctavian Jurma, vești bune după peste 20.000 de morți din criza politică: „Decesele SCAD sub 200 pe zi”
Articolul următorScandal în Guvernul încă neînvestit – PSD și PNL au început atacurile reciproce