Potrivit unei adrese a Direcției de Sănătate Publică transmise Primăriei Călărași, în toate unitățile de asistență socială din subordinea instituției se vor dispune respectarea unor măsuri, având în vedere declararea epidemiei de gripă.

Astfel, Creșa, Centrul de zi pentru persoane cu handicap, Cantina de ajutor social, Adăpostul de urgență pe timp de noapte, Căminul pentru persoane vârstnice „Sf. Antim Ivireanul” vor trebui să adopte următorul set de măsuri de prevenție:

-asigurarea materialelor pentru curățenia umedă și dezinfecția în toate spațiile;

-asigurarea aprovizionării cu echipamente de protecție și asigurarea aprovizionării cabinetului medical cu medicamente solicitate de medic;

-asigurarea aerisirii spațiilor;

-se va insista asupra respectării deprinderilor igienice de către toți asistații și întreg personalul;

-realizarea zilnică a triajului tuturor asistaților și al întregului personal, cu instituirea măsurilor medicale adecvate decise de medicul unității;

-raportarea săptămânală la DSP a cazurilor de îmbolnăvire, cu mențiunea că dacă se înregistrează focare (mai mult de 3 cazuri în 5 zile), situația va fi notificată imediat;

-nu vor fi trimiși în colectivitate copii cu semne de boală și nu vor fi primiți în unitate salariați cu semne de boală acută respiratorie.

Articolul precedent35 de cazuri de gripă înregistrate în județul Călărași
Articolul următorProiect pentru înființarea unor stații de reîncărcare a vehiculelor electrice în Municipiul Călărași