Ministrul Sănătății Nelu Tătaru îi invită pe românii sceptici să meargă pe secțiile ATI să vadă bolnavii. 

”Încă este primul val, dar noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoașe. Putem face o a doua cocoașă care poate fi mai violentă decât prima, în condițiile în care dacă atunci acționa un instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare este dat la o parte de concetățenii noștri. Le recomand să se uite în jur, să se uite în spitale, să meargă în secțiile de terapie intensivă, să vadă dacă într-adevăr există acest coronavirus, să vadă că se poate deceda la 30, 39 de ani fără a avea comorbidități, să vadă că un corp medical stă în acele combinezoane transpirând o zi întreagă în niște condiții foarte grele, dar facându-și meseria. Nu cred că merită acest lucru, nici acest corp medical, nici cei care au respectat în această perioadă toate regulile”, a mai spus ministrul, conform România TV.

Articolul precedentAcțiunile de dezinsecție împotriva țânțarilor și căpușelor continuă la Călărași
Articolul următor1.232 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul COVID – 19 și 48 de decese în ultimele 24 de ore