100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călărași vor fi la datorie în perioada 28 aprilie – 2 mai, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică. 

În cele patru zile, vor fi angrenați polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi şi substanțe periculoase, precum și luptători de intervenție rapidă.

Acțiunile organizate au ca obiectiv prevenirea și combaterea infracționalității, precum și a faptelor antisociale și sprijinirea cetățenilor în cazul unor situații de urgență.

Totodată, misiunile desfășurate în această perioadă vizează combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.

Poliţiştii vor folosi echipamente de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor pentru depistarea în trafic a conducătorilor care nu respectă normele legale.

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentVIDEO Simona Halep: Nu e corect să stau atât fără să fiu judecată!
Articolul următorBode: PNL nu este un concurs de frumuseţe şi de privit în oglindă. Politica în PNL este muncă de echipă, cu solidaritate, cu recunoaşterea meritelor asumate, cu responsabilităţi