În ziua în care Curtea de Apel a respins contestația USR legată de susținerea oficială a lui Nicușor Dan, primarul Capitalei a transmis că decizia instanței „nu schimbă nimic”. Mesajul a fost clar: orice cetățean are dreptul să facă campanie pentru cine dorește.

Deși formațiunii USR i s-a interzis oficial să desfășoare campanie în favoarea lui Nicușor Dan, edilul consideră că această decizie nu are efecte reale. El insistă asupra faptului că, fiind candidat independent, este susținut din mai multe direcții, atât de oameni politici, cât și de simpli cetățeni.

„Este o campanie a unui independent care este sprijinită de mulți oameni, și independenți, și membri ai mai multor partide politice. Sunt oameni care îmi fac campanie”, a declarat Nicușor Dan într-o intervenție publică.

Primarul Capitalei a ținut să sublinieze că, într-un stat democratic, nimeni nu poate interzice unui cetățean să își exprime public susținerea. „Orice om în țara asta, atâta timp cât rămânem în democrație, are dreptul să aibă o opțiune politică”, a spus el.

Nicușor Dan a reacționat astfel în contextul tensiunilor din interiorul USR, partidul care i-a retras susținerea oficială după ce conducerea a fost preluată de Elena Lasconi. Decizia instanței vine pe fondul acestui conflict intern, dar nu pare să-l fi descurajat pe candidatul la prezidențiale.

În același timp, edilul a fost întrebat cum îi convinge pe bucureștenii afectați de lipsa apei calde să-l susțină. El a admis că este mai dificil să câștige sprijinul celor din alte județe, care au fost expuși ani la rând la critici privind termoficarea din Capitală.

„E mai greu să convingem oamenii din provincie, care au auzit ani în șir la TV că bucureștenii n-au apă. E mult mai simplu pentru bucureștenii care au apă caldă și care văd progresul pe rețeaua de termoficare din ultimii ani”, a spus Nicușor Dan.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentREZIȘTII NU ACCEPTĂ DECIZIA CURȚII DE APEL. USR CONTESTĂ HOTĂRÂREA MAGISTRAȚILOR ȘI MERGE LA ÎNALTA CURTE
Articolul următorANCHETĂ URIAȘĂ ÎN EUROPA: MAFIA CARE VINDEA MAȘINI AVARIATE DIN SUA CA NOI. SCHEMA S-A EXTINS ÎN 18 ȚĂRI, INCLUSIV ÎN ROMÂNIA