Pe teritoriul județului Călărași nu mai evoluează pesta porcină africană, ultimul focar fiind stins pe dată de 17 decembrie 2019.

Totuși, pentru a evita răspândirea virusului pestei porcine africane (PPA), având în vedere că apropierea sărbătorilor de iarnă este caracterizată de o creștere a numărului de porci sacrificați, DSVSA Călărași solicită tuturor cetățenilor, nu numai crescătorilor de suine, să respecte o serie de măsuri de prevenire, supraveghere şi control al bolii.

Astfel, în gospodăriile în care se taie porcul de Crăciun, în cazul în care proprietarul de animale constată înainte de sacrificare, apariţia unor modificări a stării de sănătate a animalului (inapetenţă, febră, pielea se înroşeşte, apoi devine cianotică, arcuire a spatelui, mers greoi, vomă cu sânge, diaree cu sânge, etc) şi/sau după sacrificarea animalului, existenţa unor modificări ale organelor interne (splina mult mărită de culoare roşie sau neagră, ficat mult mărit, numeroase hemoragii, acumulări de lichide în cavităţi, etc.) va anunţa de îndată medicul veterinar de liberă practică împuternicit din localitate.

DSVSA Călărași, prin inspectorii de specialitate, va realiza controale în echipe mixte cu reprezentanți ai IPJ Călărași și IJJ Călărași pentru respectarea prevederilor privind mișcarea porcilor, a cărnii și produselor din carne de porc; intensificarea controalelor rutiere în vederea descurajării comerțului ilegal de porcine și produse provenite de la acestea; informarea populației cu privire la evitarea achiziționării de animale și produse provenite de la acestea de la persoanele neautorizate și fără documente sanitar – veterinare.

Atenție! DSVSA Călărași atrage atenția asupra importanței efectuării examenului trichineloscopic pentru porcii sacrificați în gospodăriile populației în perioada  premergătoare Sărbătorilor de Crăciun.

Examenul trichineloscopic al cărnii provenite de la porcinele sacrificate în mod tradițional în gospodăriile populației, se poate efectua la Cabinetele medical-veterinare concesionate din fiecare localitate, de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciți.

Obligatoriu se vor aduce probe concludente (mușchi pilier diafragmatic și mușchi intercostali) și CROTALIA. Examenul trichineloscopic este contra cost.

Este interzisă punerea în consumul uman a cărnii de porc care nu a fost supusă examenului pentru detectarea Trichinella spp., iar carnea provenită de la porcinele infestate cu Trichinella spp. se declară improprie consumului uman și se elimină în conformitate cu legislația sanitară veterinară în vigoare.

Este interzisă comercializarea produselor și alimentelor de origine animală și non-animală în spații improvizate, nesupuse controlului pentru siguranță alimentelor și neînregistrate, sau în sistem de vânzare stradal, în care nu sunt asigurate condiții adecvate de igienă și siguranță alimentară.

Este interzisă comercializarea suinelor din exploatații neautorizate sanitar veterinar, suinele din gopodariile populației fiind admise doar în consum familial.

Depistarea acestor cazuri atrage după sine sancţionarea contravenţională cu amenzi de până la 40.000 de lei şi confiscarea cărnii și a produselor din carne.

Pentru sesizarea unor aspecte neconforme, consumatorii pot sună la numărul de telefon al  D.S.V.S.A Călărași 0242 / 313676.

Articolul precedent600 de petarde confiscate de polițiștii oltenițeni
Articolul următorUn TIR s-a răsturnat pe autostrada A2, în dreptul localității Dor Mărunt. Traficul a fost blocat fiind pericol de explozie