Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au indisponibilizat peste 2.000  de obiecte pirotehnice, deținute ilegal de administratorul unei societăți comerciale din comuna Alexandru Odobescu, județul Călărași.

Acesta deținea în scop de comercializare 2.040 de articole pirotehnice, fără a fi autorizat să desfășoare operațiuni cu astfel de obiecte.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,Orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”.

Articolul precedentRomânii ar putea avea o nouă minivacanță în decembrie. Crăciunul și Revelionul pică în mijlocul săptămânii
Articolul următorFemeie de 66 de ani, pe scuter, fără permis