O cantitate de 191 de kilograme de pește, comercializat în condiții improprii, a fost confiscată de jandarmi în acest weekend, în comuna Vâlcelele, și predată Grădinii Zoologice Călărași.

Astfel, sâmbătă, 12 octombrie, a.c., în urma unei sesizări telefonice primite la dispeceratul unității, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași s-a deplasat în satul Floroaica, din comuna Vâlcelele, județul Călărași, unde a surprins un bărbat, în timp ce oferea spre vânzare o cantitate de pește, direct dintr-o autoutilitară, fără a deține documente legale în acest sens.

Jandarmii i-au întocmit comerciantului de ocazie actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport și comercializare ilegală a peștelui, acestea urmând a fi înaintate organelor abilitate, in vederea continuării cercetărilor.

Întreaga cantitate de 191 de kilograme de pește a fost confiscată de jandarmi și predată, pe bază de proces verbal, la Grădina Zoologică a municipiului Călărași.

Jandarmeria Călărași le recomandă cetățenilor să evite cumpărarea unor produse alimentare perisabile, de la persoane necunoscute și neautorizate din punct de vedere sanitar-veterinar, întrucât aceste produse pot reprezenta un adevărat pericol pentru sănătate.

Articolul precedentLuptătorul Mihai Palaghia (CSM Călărași), medalie de aur la CNI U23 de la Covasna
Articolul următorATENȚIE! Ceață densă pe Autostrada Soarelui A2!