În urma unor discuții purtate între primarul Daniel Ștefan Drăgulin, viceprimarul Dragoș Coman și conducerea Direcției Poliției Locale Călărași, pentru eficientizarea activității polițiștilor locali, începând cu 15 mai a.c. programul activităților de patrulare va fi de 8 ore, față de 12 ore cât e în prezent.

Programul de 8 ore pentru activitățile de patrulare, ca tactică polițienească organizată, este ideal pentru activitățile de ordine și siguranță publică.

În acest moment, programul Poliției Locale Călărași presupune ture de 12 ore, iar noul program ce va fi implementat, cu ture de 8 ore, este unul mai flexibil care permite, din punct de vedere matematic, mutarea unor patrule rapid și eficient pe paliere orare determinate de situațiile care apar.

De asemenea, se pot programa patrule de la ora 15.00 la ora 23.00, perioadă în care de la începutul lunii iunie până la sfârșit de septembrie afluxul de cetățeni este mai mare pe stradă, în parcuri, locuri de agrement etc.

Ca o concluzie, programul de 8 ore are următoarele avantaje:

-Flexibilitate în ceea ce privește mutarea unor patrule după o tură pe alta

-Creșterea numărului de patrule pe anumite intervale orare

-Creșterea siguranței cetățenilor și asigurarea mai bună a integrității bunurilor aparținând domeniului public

Articolul precedentDan Alexa: Venim după o victorie cu Dinamo, trebuie să fructificăm încrederea pe care o avem acum cu Iașiul
Articolul următorNorica Nicolai e parlamentar european și are multe drepturi, inclusiv de a intra cu mașina pe un spațiu exclusiv pietonal