Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au intervenit săptămâna trecută la peste 190 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate au aplicat 372 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare.

În săptămâna 19 25 noiembrie a.c., peste 400 de polițiști au acționat în sistem integrat, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Astfel, au fost organizate 10 acțiuni și s-a intervenit la 194 de evenimente, dintre care 184 sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 44 de infracțiuni, 4 persoane fiind surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 3 măsuri preventive.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 372 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 4 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 14 permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

Articolul precedentDan Alexa acuză arbitrajul: Arbitrul a dus meciul într-o singură direcție
Articolul următor„Peretele” de Lia Bugnar se joacă mâine la Călărași