Peste 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași vor fi în perioada 29 noiembrie – 04 decembrie, în teren, la datorie, pe raza întregului județ, unde vor acționa pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru descurajarea și combaterea activităților care pot pune în pericol viața cetățenilor.

Acțiunile vor fi organizate în sistem integrat, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Polițiștii vor fi pregătiți să intervină ori de câte ori vor fi solicitați de către cetățeni sau în cazul în care vor constata încălcări ale normelor legale în vigoare.

Efectivele din teren vor acționa și pentru a se asigura că persoanele care participă la manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor fi în siguranță.

Totodată, în contextul în care se anticipează un trafic intens, polițiștii de la rutieră vor acționa pentru siguranţa traficului rutier şi pentru reducerea victimizării cetăţenilor prin implicarea în accidente de circulaţie.

Polițiștii rutieri vor fi sprijiniți de efective de la ordine publică, iar în cadrul activităților desfășurate vor folosi autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

„Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte indicațiile polițiștilor din trafic, normele legale în vigoare și să manifeste un comportament responsabil pentru a nu fi implicați în evenimente negative. Totodată, în situația în care sunteți martor sau victimă a unei infracțiuni, solicitați sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliție sau apelați la numărul pentru apeluri de urgență – 112,” transmite IPJ Călărași.

 

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentȘeful diplomației americane, Anthony Blinken, mesaj de forță de la București: Marea Neagră, componentă critică a apărării NATO
Articolul următorMattia Binotto a demisionat de la Ferrari