Premierul Nicolae Ciucă a avut mai multe întâlniri, vineri la Palatul Victoria, cu reprezentanţii administraţiei publice locale, în perspectiva finalizării proiectului bugetului de stat pentru anul viitor şi, implicit, pentru discutarea mecanismelor de alocare a sprijinului financiar guvernamental pentru bugetele locale şi de echilibrare a sumelor repartizate acestora. Şeful Executivului a amintit că Guvernul va decide vineri reducerea TVA la 5% pentru livrarea de energie termică, atât pentru populaţie, cât şi pentru şcoli, spitale şi alte instituţii publice, măsură ce se va aplica pe perioada lunilor de iarnă, pentru atenuarea creşterii preţurilor.

„Prim-ministrul a făcut apel la responsabilitate şi la implicarea reprezentanţilor autorităţilor locale în utilizarea banilor europeni, o şansă pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin Cadrul financiar multianual 2021-2027, România va beneficia de aproape 80 de miliarde de euro, fonduri care pot genera prosperitate şi bunăstare pentru cetăţenii români. Consultările au avut loc şi în perspectiva finalizării proiectului bugetului de stat pentru anul viitor şi, implicit, pentru discutarea mecanismelor de alocare a sprijinului financiar guvernamental pentru bugetele locale şi de echilibrare a sumelor repartizate acestora. Un punct important al discuţiei l-a reprezentat acordarea subvenţiei pentru producerea energiei termice furnizată în sistem centralizat populaţiei. În acest context, şeful Executivului a punctat faptul că astăzi, în Guvern, se va decide reducerea TVA la 5% pentru livrarea de energie termică, atât pentru populaţie, cât şi pentru şcoli, spitale şi alte instituţii publice, măsură ce se va aplica pe perioada lunilor de iarnă, pentru atenuarea creşterii preţurilor”, arată comunicatul de presă al Guvernului.

De asemenea, reprezentanţii Guvernului şi cei ai administraţiei publice locale au mai discutat despre finanţarea transportului local al elevilor şi plata burselor, despre finanţarea sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane cu dizabilităţi; asigurarea fondurilor necesare pentru indemnizaţiile asistenţilor personali ai persoanelor cu dizabilităţi, asigurarea finanţării creşelor.

Facilitarea accesului comunităţilor locale la finanţările din fonduri europene a fost o altă temă ridicată de reprezentanţii administraţiei locale, care au solicitat sprijin Guvernului pentru asigurarea cofinanţării proiectelor, potrivit sursei citate. A fost convenită instituirea unui mecanism de sprijin la care să aibă acces comunele, municipalităţile şi consiliile judeţene, respectiv formarea unor consorţii administrative care să ofere comunităţilor locale expertiza unor specialişti în domeniul absorbţiei fondurilor europene.

De asemenea, ministrul Dezvoltării Attila Cseke a prezentat Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny, context în care au fost analizate proiectele depuse de autorităţile locale în perspectiva finanţării prin acest mecanism.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat că este atent la solicitările comunităţilor locale pentru că acestea reflectă aşteptările cetăţenilor. În acest context, premierul a subliniat că inclusiv în şedinţa de astăzi vor fi alocate sume pentru mai mult de 3.000 de comunităţi locale, care au nevoie de sprijin guvernamental. De asemenea, premierul a arătat că se va analiza alocarea, pentru anul viitor, a unei sume mai mari decât cea din acest an, pentru proiectele locale de infrastructură şi pentru buna funcţionare a serviciilor de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale au apreciat discuţia deschisă cu membrii Guvernului şi au mulţumit prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă pentru deschiderea la dialog, conform sursei menţionate.

La întâlnirile cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţiei Municipiilor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Comunelor din România, au mai participat, din partea Guvernului, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMinisterul Finanțelor listează noi titluri de stat Fidelis de peste 1 miliard de lei
Articolul următorAtenţionare cod galben de ninsori și vânt în 13 județe