Un preot care slujeşte în comuna Curcani, județul Călărași, este acuzat de comportament indecent faţă de o minoră. Acesta i-a făcut avansuri chiar la sfânta spovedanie. Întâmplarea a intrat în atenţia poliţiştilor călărăşeni, care au deschis o anchetă, scrie realitatea.net.

Preotul a fost înregistrat când îşi delcara dragostea pentru fata în vârstă de 14 ani. Întâmplarea s-a petrecut cu câteva zile înaintea de sărbătoarea Paştelui, scrie adevarul.ro. Minora i-a povestit păţania mamei sale, care a alertat Poliţia. Cazul a fost adus şi la cunoştinţa Episcopiei Soloboziei şi Călăraşilor. 

Preot: Eu ştiu că ţie îţi place de mine şi mie îmi place de tine, da? Adică e o dragoste aşa… Nu ştiu cum să-ţi zic… O dragoste mai din priviri! Acum doi ani sau acum trei ani, când ţi-am zis că-mi place de tine, ne-am tot privit aşa prin biserică şi mi-am auzit vorbe că, uite, părintele se uită la fata lui… Poate ai auzit şi tu! 

Copilă: Am auzit, da!

Preot: Bine, tu eşti copil, dar… na. Şi-am zis aşa, să nu mai mă uit la tine. Dar… totuşi. Parcă mă face să mă uit. Nu ştiu… ochii… Şi… acum, ultima oară, te-am întrebat prea dur aşa, adică. Poate voiai să zici ceva şi nu ai zis. 
Copilă: A, nu! 

Preot: Ba da! 

Copilă: Nu! 

Preot: Ba da, voiai să zici ceva. 

Copilă: Nu voiam! 

Preot: Sigur? 

Copilă: Sigur!

 

Sursa: Realitatea de Calarasi