Dunărea Călărași va întâlni în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, acasă, formația antrenată de Nicolae Dică, FCSB. Meciul ar urma să se dispute la finalul acestei luni, însă, este foarte probabil ca televiziunile de sport să solicite ca partida să se desfășoare în nocturnă.

Pentru a putea organiza această partidă pe stadionul Ion Comșa din Călărași, dat fiind interesul foarte mare pe care acest meci îl crează în rândul suporterilor, autoritățile promit că vor rezolva problema instalației de nocturnă.

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a declarat pentru un site de știri local că instituția pe care o conduce se va implica pentru soluționarea acestei situații.

Autoritățile locale vor închiria instalația de nocturnă, așa cum s-a mai întâmplat și pe alte stadioane.

„Fotbalul a creat întotdeauna emulaţie iar fotbalul la Călăraşi a fost, este şi va fi sinonim cu Dunărea Călăraşi. Tragerea la sorţi din optimile Cupei României a adus în faţa echipei noastre o fostă câştigătoare a Cupei Campionilor, o formaţie de tradiţie în România iar o astfel de dispută crează premisele realizării unui eveniment important pentru locuitorii municipiului dar şi judeţului Călăraşi.

Rolul administraţiei publice judeţene este de a asigura condiţiile realizării înaltei performanţe, a unui climat optim şi stabil pentru echipa de fotbal Dunărea Călăraşi, condusă de pe bancă cu multă ambiţie şi pricepere de Dan Alexa.

Din acest punct de vedere, vom iniţia toate demersurile pentru ca acest meci – eveniment să se desfăşoare la Călăraşi chiar şi în nocturnă. Eforturile financiare sunt destul de mari dar călărăşenii, suporterii Dunării merită să urmărească de aici, de la Călăraşi, partida cu FCSB.

Sunt convins că suporterii vor veni în număr mare iar meciul se va desfăşura chiar cu casa închisă.”, a declarat Iliuță pentru arenamedia.ro

Articolul precedentSenatorul liberal Răducu Filipescu nu crede că va merge la Referendum
Articolul următorServiciul de eliberare a buletinelor, program prelungit pentru Referendum