Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese în materie administrativă în cazul a 6 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, printre care primarul  Comunei Independența, Județul Călărași, Voicu Lică.

În calitate de primar a semnat trei contracte de închiriere în data de 17 iulie 2017, încheiate între Primăria Comunei Independența, în calitate de proprietar și o întreprindere individuală reprezentată de soția persoanei evaluate, în calitate de chiriaș, având ca obiect închirierea unor suprafețe de teren reprezentând terenul adiacent spațiilor comerciale deținute.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, informează ANI.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Articolul precedentRecord de infectări în România – 799 de cazuri în 24 de ore
Articolul următor100% TU DECIZI! Răzvan Cuc, ministrul campion la rupt contracte. Scandalul TAROM și dosarul DNA