Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați de o femeie în vârstă de 29 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta unui magazin din municipiul Călărași, persoane necunoscute, i-ar fi sustras banii din geantă.

„Polițiștii au constatat că femeia s-a deplasat în incinta unui magazin situat pe strada Prelungirea București, de unde a luat mai multe obiecte de îmbrăcăminte, cu scopul de a le cumpăra și a intrat în cabina de probă. După ce a probat obiectele vestimentare, aceasta a ieșit din cabină lăsându-și geanta nesupravegheată în interior.Când a revenit după geantă a constatat că din portofel îi lipsește suma de 7.000 de lei, bani necesari pentru o intervenție medicală”, transmite IPJ Călărași,

În urma cercetărilor au fost identificate  două persoane, în vârstă de 22 și 43 de ani, care au recunoscut că în timp ce se aflau în magazin, au profitat de neatenția femeii și au sustras din geanta acesteia suma de 7.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate

Polițiștii au  întocmit dosar penal pentru furt.

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentALERTĂ emisă de CERT-RO pentru utilizatorii de Instagram
Articolul următorTânăr  de 21 de ani  condamnat pentru violență și act sexual cu un minor, dus în penitenciar