Primăria Călărași organizează sâmbătă, 1 iunie, în fața scenei din Parcul Dumbrava, Ziua Internațională a Copilului. De la mic la mare, copiii sunt așteptați să se distreze și să se bucure de momentele pregătite special pentru ei.

Timp de aproximativ trei ore se vor derula activități care vor face deliciul celor prezenți: show de zumba și minunatele ateliere de creație (baloane, pictură pe față și mâini, tatuaje temporare).

Mascotele și personajele din desene animate vor fi prezente printre copii, vor modela baloane și vor oferi bomboane, alături de voluntarii Crucii Roșii Călărași. O cabină foto la minut va sta la dispoziția celor mici surprinzând cele mai frumoase momente.

Și anul acesta, organizatorii au pus la cale momente inedite și atractive pentru copii. Unul dintre acestea este concursul de „Trasee de dificultate” ce vor anima atmosfera, mai ales că și premiile surpriză îi vor încânta pe câștigători.

Întrecerile vor fi organizate astfel:

  • Traseul de dificultate 1 „Saci Împiedicați” (vârsta de participare 6-12 ani)
  • Traseul de dificultate 2 „Cauciucuri Colorate” (vârsta de participare 10-17 ani)
  • Traseul de dificultate 3 „Limbo Dance” (vârsta de participare 5-18 ani)

Nu va lipsi nici momentul dedicat unui FLASH MOB, dar și surpriza de la final care sperăm să-i suprindă plăcut pe copii: într-un spațiu special amenjat copiii se vor putea bucura de momentul „SPUMA PARTY”, cel mai atractiv moment pus la cale de organizatori.

Mai trebuie spus faptul că Primăria Municipiului Călărași a pregătit 2.000 de înghețate pentru copiii ce vor lua parte la evenimentul dedicat lor.

Vor participa, cu standuri reprezentative, partenerii tradiționali: Serviciul Rutier din cadrul IPJ Călărași, Poliția Locală, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Crucea Roșie și Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân.

Articolul precedentO săptămână plină pentru polițiștii călărășeni: 823 sancțiuni contravenționale în valoare de 360.000 de lei
Articolul următorPolițiștii IPJ Călărași au făcut educație rutieră cu copiii