Încă din primul an de mandat al lui Vasile Iliuță în fruntea Consiliului Județean Călărași, între senatorul Răducu Filipescu, fost președinte al instituției și al PNL Călărași, și acesta a apărut un conflict deschis, Filipescu reproșându-i, în special, faptul că este prea apropriat de PSD iar pe unii liberali, considerați a fi din „echipa lui Filipescu”, i-a eliberat din funcțiile deținute în cadrul instituțiilor subordonate CJ. De cealaltă parte, intenția lui Iliuță a fost de a-și crea propria sa echipă formată din oamenii săi de încredere, iar ambițiile sale politice nu se opresc doar la funcția de președinte de Consiliu Județean.

Relația dintre cei doi nu s-a îmbunătățit deloc în toată această perioadă, mai mult decât atât, au apărut divergențe și între Vasile Iliuță și primarul Daniel Drăgulin, președintele PNL.

Conflictul din interiorul PNL Călărași a cunoscut o nouă etapă săptămâna trecută, când, consilierul județean Vasile Nedelcu a solicitat excluderea din PNL a lui Vasile Iliuță care, la rândul său, a cerut excluderea lui Nedelcu.

Ieri ar fi trebuit să se discute, în cadrul ședinței BPJ, propunerile de excludere formulate de cei doi, însă, conducerea centrală a partidului a decis (așa cum am anunțat încă de săptămâna trecută) ca acest lucru să nu se întâmple în această perioadă, ci, cel mult după alegerile prezidențiale, după cum a declarat senatorul Filipescu.

„Nu va mai fi nimic. Vă spun şi motivaţia pentru care nu va mai fi. Este o decizie luată la nivel de conducere a partidului împreună cu preşedintele. În această perioadă, în care mergem pe un drum direct şi care nu e chiar foarte simplu, nu ne trebuie accidente interne. Sub nicio formă!”

Adversar asumat al lui Vasile Iliuță, senatorul Răducu Filipescu nu vrea sub nicio formă ca fostul pdl-ist să mai candideze din partea PNL la președinția Consiliului Județean Călărași. Acesta a declarat că este exclus ca Iliuță să mai candideze pentru un nou mandat cu susținerea liberalilor.

Cum încercările de a-l „sancționa” pe Vasile Iliuță s-au soldat cu eșecuri de fiecare dată, președintele Ludovic Orban refuzând această opțiune, rămâne de văzut dacă, la alegerile din vara lui 2020, Iliuță va reprezenta sau nu PNL în lupta pentru Consiliul Județean, Însă nici liniște nu va fi în interiorul organizației județene.

Articolul precedentRestricții de circulație pe DN 4, la trecerea la nivel cu calea ferată, în comuna Dor Mărunt
Articolul următorRectificare bugetară pentru plata indemnizației însoțitorilor persoanelor cu handicap