Este ziua 159 a războiului din Ucraina. Cel mai mare conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial continuă. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, într-un nou discurs, că Rusia nu are nicio şansă să câştige războiul şi că ucrainenii sunt mai puternici decât rachetele ruşilor.

UPDATE 09:18 – Bilanțul rușilor morți în Ucraina a ajuns la 41.000 de oameni, anunță oficialii de la Kiev. 

De la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, forțele armate ale Ucrainei au distrus deja 41.030 de invadatori ruși, adică cu 200 de oameni în plus față de ziua precedentă, anunță serviciul de presă al Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei pe Facebook.

UPDATE 07:22 – Aproape 400.000 de ucraineni au părăsit deja teritoriile ocupate prin Zaporojie.

De la începutul invaziei ruseşti la scară largă, aproximativ 400.000 de ucraineni au părăsit teritoriile ocupate prin oraşul Zaporojie, transmite Ukrinform. „Aproximativ 400.000 de persoane au trecut prin oraş, 106.000 au fost înregistrate ca persoane strămutate intern”, a declarat Oleksandr Starukh, şeful Administraţiei militare regionale din Zaporojie, într-un interviu acordat Ukrinform. După ce au ajuns Zaporojie, unele dintre persoanele strămutate intern au plecat în alte oraşe, a adăugat el. Aproape 90.000 de persoane strămutate s-au stabilit în oraş. Printre aceştia se numără 16.000 de locuitori din regiunea Doneţk, inclusiv aproximativ 7.000 de locuitori din Mariupol, relatează news.ro.

UPDATE 07:00 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, într-un nou discurs, că Rusia nu are nicio şansă să câştige războiul şi că ucrainenii sunt mai puternici decât rachetele ruşilor, scrie News.ro.

UPDATE 06:30 În același timp, ambasadorul SUA la Kiev, Bridget Brink, a condamnat atacul asupra penitenciarului Olenivka, calificându-l într-un mesaj postat în social media drept “de neconceput” și a transmis că SUA vor trimite Ucrainei tot ce are nevoie pentru a se apăra de ”agresiunile îngrozitoare” ale Rusiei, transmite News.ro.

UPDATE 06:00 O primă navă cu cereale ucrainene ar plutea pleca luni din portul ucrainean Odesa, conform acordului încheiat cu Rusia pe 22 iulie, a anunţat duminică preşedinţia turcă, în timp ce la Kiev preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că în urma invaziei ruse anul acesta recolta de cereale ar putea fi în Ucraina la jumătate din cantitatea obişnuită, transmite Agerpres.ro.

Articolul precedentMinistrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că zeci de crește moderne vor fi construite din fondurile PNRR
Articolul următorIncendiu la o fabrică de prelucrare a laptelui din Mizil. Pompierii intervin cu 5 autospeciale