Pentru evitarea evenimentelor nedorite, polițiștii atrag atenția asupra necesității respectării regulilor de circulație.

În condițiile producerii unor fenomene meteo ce pot afecta siguranța circulației rutiere, polițiștii recomandă atât conducătorilor de vehicule, cât și pietonilor să manifeste prudență în trafic și să respecte regulile de circulație.

Conducătorii de vehicule au obligația de a circula cu o viteză care să nu depășească 30 km/h, în localități sau 50 km/h în afara localităților când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.

Adaptați permanent viteza de rulare la condițiile de drum și trafic. Astfel, chiar dacă vă aflați în localități sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheață, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulați cu o viteză care să permită oprirea în siguranță, având în vedere distanța de frânare în astfel de condiții este mult mai mare.

Evitați acționarea bruscă a sistemului de frânare și a mecanismului de direcție, deoarece autovehiculul pe care îl conduceți poate derapa. Folosiți cu precădere frâna de motor atunci când rulați pe un carosabil alunecos. Nu efectuați depășiri riscante!

Folosiți luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri și a celor de ceață, în condiții de ceață densă.

Conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiții de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă și riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.

Toți ocupanții autovehiculelor trebuie să utilizeze centura de siguranță!

Și pietonilor le recomandăm să-și sporească atenția, să evite pe cât posibil folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedent162 de sancţiuni contravenţionale, date de polițiști în ultimele 24 de ore
Articolul următorVINERI, Ora 18:00 – Culisele statului paralel: Povestea privatizării Petrom