România a fost în luna martie cel mai mare furnizor de motorină al Ucrainei, depăşind Polonia în topul statelor de unde Kiev-ul importă combustibilul diesel necesar acoperirii consumului curent, celui al armatei şi compensării deselor întreruperi cu electricitate cauzate de bombardamentele ruseşti, relevă datele analizate de Profit.ro. 

 În ceea ce priveşte benzina, încă din ianuarie, pentru a evita o eventuală penurie de carburanţi după intrarea în vigoare a embargoului impus de UE livrărilor de produse petroliere din Rusia, Ucraina a importat o cantitate record, o treime din aceasta provenind din România, care a fost de departe principalul furnizor al Kievului.

În luna martie, România a furnizat o pătrime din motorina care a intrat în Ucraina, în pofida reducerii importurilor statului vecin cu 7% faţă de luna precedentă, la 446,7 mii de tone.

Astfel, din cele 446,7 mii tone, 114 mii tone au provenit din România, care a depăşit Polonia (79 mii tone) ca volum, potrivit datelor publicaţiei ucrainene Enkorr.

Articolul precedentTemperaturi în creştere în cea mai mare parte a ţării astăzi
Articolul următorIncubatoare de afaceri pentru studenți, finanțate de MAT