Începând din acest an, Romsilva lansează o nouă provocare: campania „Un copil, un brăduț”. Noua campanie își propune responsabilizarea copiilor față de natură, crearea unei legături trainice cu pădurea, educația forestieră prin implicarea acestora în acțiunile de plantare, dar și socializare. În acest demers, părinții, rudele, prietenii sunt invitați să  dea o mână de ajutor tuturor copiilor care vor face parte din acțiunea de plantare.

Conceptul campaniei este simplu. Orice companie, asociație, fundație, sau persoană fizică, poate achiziționa un „brăduț”, care va fi plantat în ghiveci de către un copil, îngrijit cu atenție și ajutat să ajungă, în primăvara anului viitor, tocmai bun de plantat în mediul lui natural, acolo unde îi este locul.

Partenerii, care vor susține acest proiect alături de Romsilva, vor beneficia de asistență tehnică de specialitate din partea silvicultorilor, de expunere a numelui și imaginii (logo şi denumire partener) în toate materialele de promovare a evenimentului, precum și prezentarea parteneriatului în mediul online.

Achiziţionarea puieților se realizează în perioada 4 – 30 noiembrie 2019, fiind condiționată de înghețurile timpurii, iar acțiunile de plantare în ghivece a „brăduților” se vor prelungi până la terminarea semestrului I al anului școlar 2019 – 2020.

Lansarea oficială a campaniei a avut loc la Școala Gimnazială 30 din Brașov, timp în care toți elevii școlii au plantat puieții în ghivece sub îndrumarea unei echipe de silvicultori din județele limitrofe. Silvicultorii au fost primii care s-au alăturat acestei campanii și au achiziționat brăduții, dar și kit- ul necesar plantării acestora în ghivece. Sloganul campaniei este „O prietenie pe viață”.

Articolul precedentRecomandări la cumpărături în perioada de reduceri
Articolul următor36 de bilete la tratament au fost repartizate Județului Călărași pentru a 17-a serie