Patru persoane au fost înjunghiate vineri în capitala Franței! Două dintre acestea sunt jurnaliști și se află într-o stare gravă. Atacul a avut loc aproape de fostul sediu al revistei de satiră „Charlie Hebdo”. Premierul Jean Castex s-a deplasat în seara de vineri la locul atacului în semn de solidaritate cu victimele. Motivul atacului nu este cunoscut deocamdată.

Principalul suspect, arestat de poliţia locală în Place de la Bastille din Paris la scurt timp după atacul soldat cu doi răniţi grav este un pakistanez în vârstă de 18 ani, sosit în Franţa în anul 2017.

Un al doilea suspect, un algerian de 33 de ani, a fost eliberat, întrucât acesta, care se afla în apropierea locului atacului, nu a fost implicat. Potrivit unei surse apropiate dosarului, el a declarat ”că a fost martor, că l-a urmărit pe autor şi apoi a fost ameninţat” de acesta.

Astfel, în arestul poliţiei franceze se află în prezent şapte persoane în cadrul anchetei privind atacul cu armă albă comis vineri. Cinci bărbaţi care se aflau într-o locuinţă din Pantin (suburbie a Parisului) a principalului suspect au fost arestaţi vineri seară.

Poliţiştii francezi au percheziţionat două presupuse domicilii ale principalului suspect, la Cergy şi Pantin.

Atacul comis vineri survine după ce Charlie Hebdo a făcut recent obiectul unor noi ameninţări după ce săptămânalul a republicat la 2 septembrie caricaturile cu profetul Mohamed, în perspectiva deschiderii, la 10 noiembrie, a procesului complicilor autorilor atacurilor jihadiste din ianuarie 2015.

La 7 ianuarie 2015, fraţii Kouachi au atacat redacţia săptămânalului Charlie Hebdo cu arme de luptă, ucigând 12 persoane, printre care caricaturiştii Cabu şi Wolinski, după care au fugit. Periplul lor s-a încheiat după câteva zile la o imprimerie din Dammartin-en-Goele, în apropierea Parisului, unde au fost lichidaţi într-o operaţiune de asalt a GIGN, unitatea pentru intervenţii speciale a jandarmeriei franceze, potrivit agerpres.

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentSfârșit de săptămână cu ploi și vijelii în toată țara
Articolul următorSimona Halep, în formă la Paris