Cutremur la Bruxelles! Scandalul de corupție lovește la cel mai înalt nivel în Parlamentul European. Vicepreședintele Legislativului european a fost arestat vineri seară după acuzațiile de corupție cu Qatar, după ce și alte persoane au fost reținute anterior în ancheta procurorilor belgieni.

Suspiciunile de corupție din partea Qatarului au ajuns în vârful Parlamentului European. Este vorba despre eurodeputata socialistă Eva Kaili, vicepreședinte al Parlamentului European. Kaili a fost exclusă din partidul grec PASOK după acuzațiile de corupție pentru care este investigată. Partenerul acesteia  fusese interceptat de investigatori vineri dimineața. Ambii sunt acum cercetați pentru corupție. Eva Kaili este unul dintre cei 14 vicepreședinți ai PE.

Vineri dimineața și apoi pe tot parcursul zilei, au fost efectuate peste 15 percheziții de către polițiștii și procurorii belgieni, iar patru persoane, considerate suspecte, au fost arestate pentru a fi audiate. Printre aceștia, Luca Visentini, proaspăt ales secretar general al Confederației Sindicale Internaționale, fostul europarlamentar S&D Pier-Antonio Panzeri precum și fostul său asistent parlamentar, care e actual colaborator al grupului S&D, dar și actual partener al dnei Eva Kaili.

Kaili, în vârstă de 44 de ani, a fost prezentator de televiziune elenă și a devenit europarlamentar din 2014. Casa ei a fost percheziționată vineri după-amiază , fiind dusă ulterior la audieri. 

Singura modalitate de a aresta un parlamentar protejat de imunitate este să-l prinzi în flagrant, comentează publicația Le Soir.

La 1 noiembrie, a fost raportat pe Twitter că doamna Kaili s-a întâlnit cu domnul Al Marri, ministrul Muncii din Qatar: „Acest oficial al Uniunii Europene salută angajamentul Qatarului de a-și continua reformele în sectorul muncii după Cupa Mondială din 2022 și îi urează succes”.

Dosarul de corupție s-ar referi la încercarea Qatar de a influența decizia de la Bruxelles privind condițiile de muncă ale migranților. Este vorba de sistemul de monitorizare al muncitorilor migranți din sectorul construcțiilor și cel menajer. Qatarul voia să obțină confirmarea că au fost făcute progrese în respectarea drepturilor muncitorilor migranți, după scandalul deceselor muncitorilor de pe șantierele stadioanelor de fotbal pentru campionatul care se desfășoară chiar în aceste zile.

Articolul precedentHoroscop weekend 10-11 decembrie. Zodiile aflate în impas – nu știu pe ce drum s-o apuce
Articolul următorAtenție, șoferi! Trafic restricționat pe Autostrada București -Constanța