Parlamentarii bat în retragere și nu își mai majorează salariile. De aceste creșteri vor beneficia doar aleșii locali. Amendamentul a trecut cu 11 voturi împotrivă, ale USR și AUR. Între timp, la Camera Deputaților este scandal uriaș. Partidele politice dau acum vina unele pe altele pentru majorările decise la Senat.

Este scandal uriaș în comisia de Muncă, acolo unde se modifică proiectul de lege prin care salariile demnitarilor ar trebui să crească de la 1 noiembrie. Deși au renunțat la majorările lor, parlamentarii insistă ca măcar salariile primarilor să crească. În comisie sunt îmbrânceli și înjurături de nedescris.

„Pentru a îndrepta o eroare majoră făcută de colegi la Senat, vă rog să acceptați ca membrii comisiei de muncă să se reunească și să aibă mandat ferm din partea plenului Camerei Deputaților de a elimina din lege creșterile salariale pentru parlamentari”, a spus Alfred Simonis.

„Este o mare rușine ce s-a întâmplat cu acel artificiu introdus de UDMR cu 10 minute înainte. Să le fie rușine senatorilor care au trecut prin acel artificiu”, a spus George Simion.

„Ce am văzut mai devreme a fost festival al ipocriziei. AUR a votat la Senat pentru creșterea salariilor demnitarilor, la fel PSD, PNL și UDMR”, a spus Ionuț Moșteanu de la USR.

„USR a fost singurul partid care a votat pentru pensii speciale, votul decisiv e aici, la Camera Deputaților, lăsați vrăjelile cu senatul și amendamentul UDMR”, a spus George Simion.

„Omul care se visează președintele României, se visează, știm cu toții, Simion, minte cu nerușinare, USR a votat întotdeauna impotriva pensiilor speciale”, a replicat Moșteanu.

George Simion a stins lumina în sală

„Faceți economie un pic! Pe români îi puneți să facă economie, nu v-ar fi rușine! Vă măriți salariile, dar poate vă luăm și scaunele”, a spus George Simion, după care a oprit lumina.

CU CÂT CRESC SALARIILE ALEȘILOR LOCALI

Primarul Capitalei
12.168 de lei net, după majorare 13.455 de lei net (+1.280 de lei)

Primar Sector
11.115 de lei net, după majorare 12.285 de lei net (+1.170 de lei)

Primar municipiu mare
9.126 de lei net, după majorare 10.091 de lei net (+ 965 de lei)

Primar oraș mare
7.312 de lei net, după majorare 8.073 de lei net (+761 de lei)

Primar comună
6.142 de lei net, după majorare 6.727 de lei net (+585 de lei)

Sursa: Realitatea PLUS 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCu drag, despre România! Alexandra Păcuraru și Laurențiu Botin, despre adevărata valoare a județului Dâmbovița – joi, ora 20:00
Articolul următorNOI IMAGINI ȘOCANTE cu atacul lui Reghecampf: Anamaria Prodan, sub „ploaia” de pumni și palme. MOMENTUL EXACT în care antrenorul și-a ieșit din minți