Simona Halep (România, 20 WTA) a trecut de Katie Boulter (Marea Britanie, 141 WTA) cu 6-4, 6-1 și s-a calificat, vineri, în premieră în semifinale la Birmingham.

Halep a avut un start mai lent la duelul contra jucătoarei din Marea Britanie, dar la scorul de 4-4, jucătoarea română a reușit break-ul pe care l-a confirmat în game-ul următor. În setul secund, Halep nu i-a dat nicio șansă lui Katie Boulter, reușind patru break-uri în fața britanicei.

În semifinala turneului de la Birmingham, Simona se va duela pentru un loc în finala cu Beatriz Haddad Maia (26 de ani, 32 WTA).

”A fost un meci foarte dificil. nu m-am simțit prea bine pe teren, dar am luptat până la capăt. Știam că este un adversar greu pe iarbă pentru că are un serviciu puternic. Este o jucătoare solidă. Nu știam cum va veni mingea de la ea. Joacă agresiv, nu este ușor pe iarbă.

Mă gândesc doar la această săptămână, m-am chinuit până să vin aici. Nu mă gândesc încă la Wimbledon, este încă departe. Vreau să termin bine turneul, sa dau tot ce am mai bun. Am un public nemaipomenit aici.

Am văzut un pic la meci, ambele sunt foarte periculoase pe iarbă. Mai întâi mă voi uita și apoi mă voi gândi la meci”, a declarat Simona Halep la finalul meciului.

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentBenzina, picătura care a umplut paharul șoferilor. Protestele continuă și în această seară
Articolul următorANPC: Turiştii pot solicita până la 600 de euro despăgubire pentru un zbor anulat