Primarul Municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Local Călărași, astăzi, de la ora 16.30, în care este propusă conferirea titlului de cetățean de onoare Simonei Halep, numărul 1 mondial al tenisului feminin, câștigătoarea titlului de Grand Slam de la Roland Garros în 2018 și idolul unei generații.

În parteneriat cu Comunitatea Aromână din România –filiala Călărași, Primăria Municipiului Călărași o așteaptă în cursul zilei de miercuri, 28 noiembrie, la ora 12.00, pe Simona Halep în Călărași.

Programul evenimentului de miercuri, 28 noiembrie, cuprinde o vizită în biroul primarului Daniel Ștefan Drăgulin, urmată de prezența domnișoarei Simona Halep în Sala de Spectacole Barbu Știrbei la un program artistic oferit de comunitatea aromână, înmânarea titlului de cetățean de onoare, declarații de presă și o sesiune de autografe.

Articolul precedentConsiliul Județean prezintă „Zestrea Călărașiului” în cadrul proiectului „10 pentru Centenar”
Articolul următorMâine începe Festivalul de Folk „Chitara Dunării” Călărași