Doi soți de 50 şi 52 de ani au fost înjunghiați, duminică seara, în locuința lor din Ciorogârla, județul Ilfov. Din păcate, femeia nu a mai putut fi salvată.

Alarma a fost dată de fiul celor doi soţi care a sunat la 112 şi a sesizat că părinții săi au fost agresați fizic, prin înjunghiere, de către un bărbat.

După atac, agresorul în vârstă de 37 de ani, fostul concubin am fetei victimelor, a fugit de la locul faptei.

La fața locului s-au deplasat și două echipaje medicale, care, după efectuarea manevrelor de resuscitare au declarat decesul femeii, în vârstă de 50 de ani, iar pe bărbatul în vârstă de 52 de ani l-au transportat la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

În urma cercetărilor, polițiștii orașului Bragadiru, împreună cu polițiștii de la acțiuni speciale, l-au identificat pe bărbatul bănuit de comitea faptelor și l-au depistat pe agresor la domiciliul său, în prezent aflându-se în custodia polițiștilor.

Oamenii legii fac verificări și investigații pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentVreme mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, astăzi
Articolul următorBudăi: Salariul minim trebuie să crească în continuare, dar această creştere nu poate fi de pe o zi pe alta