Copiii din centrele instituționalizate din Călărași au organizat un spectacol dedicat Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului

Copiii din centrele instituționalizate din Călărași au organizat un spectacol dedicat Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului
70 de copii din toate centrele instituționalizate din județ au urcat pe scenă
Ziua Internațională a Drepturilor Copilului este un eveniment sărbătorit în fiecare an, pe data de 20 noiembrie 2019 împlinindu-se 30 de ani de când a fost semnată Convenția ONU. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași și-a propus, și în acest an, să îi prezinte pe copiii săi talentați, dar și pe cei din comunitate, în cadrul spectacolului: „Copiii noștri au talent”, ajuns la a III-a ediție.
Timp de aproape 3 ore, pe scena sălii Barbu-Știrbei Călărași a Centrului Județean de Cultură și Creație, partener al evenimentului, au evoluat peste 70 de copii, fiind prezentat un program artistic complex, care a conținut momente emoționante, dar și vesele: interpretare muzică ușoară și populară, recitare poezie, dansuri moderne/populare, scenete, susținute de copiii talentați din centrele instituționalizate: Sera Călărași, C.S.C.C.H.S. Călărași, „Sf. Ștefan” Perișoru, Complexul de Servicii Făurei.Lor li s-au alăturat copiii din comunitate, finaliști și premianți la festivalul de muzică ușoară „Mamaia Copiilor”: Catinca Leu, Miruna Lică, Denisa Ilie, Veronica Neagu, Lucian Dumitroiu, precum și elevi de la clasa de muzică, pian: Gabriela Imireanu, Dianna Stamate, Fabian Vasile, dar și tânărul artist, Cosmin Andrian, pentru a marca, împreună, Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














