Fotbal: CFR Cluj continuă seria victoriilor în Superligă, 2-1 cu Petrolul Ploiești

CFR Cluj - Petrolul
CFR Cluj a învins-o pe Petrolul Ploiești cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'', într-un meci din etapa a 28-a a Superligii de fotbal.
Echipa antrenată de Daniel Pancu a deschis scorul prin kosovarul Meriton Korenica (62), cu un șut din centrul careului, după o pasă oferită de Lorenzo Biliboc.
Petrolul a egalat prin fundașul Paul Papp (71), cu un șut din careu, după o minge așezată de Rareș Pop.
Golul victoriei gazdelor a fost marcat de Lorenzo Biliboc (81), lăsat liber în careu.
CFR a mai avut o ocazie mare, prin Alibek Aliev, dar mingea trimisă cu capul de atacant a fost respinsă de Paul Papp de pe linia porții (79).
Petrolul și-a creat mai multe ocazii, prin Adrian Chică-Roșă (11, 30), dar Mihai Popa a respins șuturile acestuia din afara careului. Portarul gazdelor a deturnat în bara transversală mingea expediată cu capul de Yoan Roche (38). Marco Dulca (67) a șutat peste din 10 metri.
CFR a ajuns la 9 victorii consecutive și zece meciuri la rând fără eșec. Petrolul era neînvinsă de patru etape, în care obținuse două victorii și două egaluri.
În tur, Petrolul a câștigat cu 1-0.
Citește și:
- 16:48 - Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4!
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














