Se amână din nou desființarea pensiilor speciale. Coaliția de guvernare nu se grăbește cu reforma nici după șirul de avertismente venit de la Comisia Europeană, iar potrivit unor surse se ia în calcul o nouă amânare, până la începutul verii. Asta pentru că se încearcă, din nou, negocieri. 

Potrivit surselor Realitatea PLUS, Coaliția de guvernare ar vrea să prezinte reforma pensiilor speciale împreună cu alte două reforme importante din această cerere de paltă. Vorbim despre reforma sistemului general de pensii, dar și despre cea a sistemului de salarizare. 

Aceasta din urmă este și cea mai grea reformă de realizat, susțin sursele citate, iar Coaliția nici nu a început să lucreze la aceasta, având în vedere că încă mai are de lucrat la cele două reforme ale pensiilor. 

Dacă este să vorbim despre reforma sistemului general de pensii, acolo stăm ceva mai bine. Ministrul Muncii spune că deja avem o formă finală, iar sursele citate spun că aceasta deja se află în analiză în Coaliție. 

Dacă este să vorbim despre reforma pensiilor speciale, acolo există problemele reale. Această reformă trbuia finalizată luna trecută, dar vedem că se cere o amânare pentru luna iunie, cu toate că riscăm să pierdem 1,5 miliarde bani europeni. Coaliția crede că dacă va prezenta toate cele 3 reforme împreună, atunci comisarii europeni vor vedea o diferență mai mare și vor accepta proiectul în forma actuală, mai spun sursele citate.

Recent, reprezentanții Comisiei Europeane au transmis un răspuns Coaliției, în care cer să nu lase proiectul să treacă de Parlament în forma actuală pentru că nu respectă deloc jalonul. Mai mult, acesta nu rezolvă nici problema inechităților și nu scad sufiecient cheltuielile din buget. 

Articolul precedentAccident pe Autostrada A2. Două persoane rănite
Articolul următorFermierii români propun un Pact Național pentru Sectorul Agroalimentar și demisia în alb a lui Petre Daea