Ucraina intenţionează să reia negocierile de pace cu Rusia până la sfârşitul lunii august, după ce va desfăşura operaţiuni de contraatac. Ucraina se va afla atunci într-o poziţie mai bună pentru a negocia, a declarat negociatorul-şef al Kievului, într-un interviu pentru postul Vocea Americii.

Forţele militare ucrainene vor întreprinde operaţiuni de contraatac în diferite locuri, a declarat David Arahamia, fără a oferi mai multe detalii, scrie agenția DPA, citată de Agerpres.

În condiţiile în care războiul s-a înteţit în Ucraina, negocierile de pace au intrat în impas. La sfârşitul lunii martie, Kievul a propus organizarea de negocieri la Istanbul, printre alte propuneri, pentru a renunţa la statutul de candidat la aderare la NATO în schimbul unor garanţii internaţionale de securitate.

Însă Rusia cere demilitarizarea ţării vecine şi vrea ca Ucraina să-i cedeze teritorii, inclusiv regiunile Doneţk şi Lugansk din estul acestei ţări.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Articolul precedentDeputații români și moldoveni, ședință comună la Chișinău. Maia Sandu : Contăm pe sprijinul şi ajutorul României în aderarea la UE
Articolul următorMeciurile Simonei Halep şi Soranei Cîrstea, reprogramate