Un bărbat din Satu Mare a decis să dea un sens literal expresiei „și-a dat foc la valiză”. Omul a incendiat din răzbunare o valiză în care se aflau nici mai mult nici mai puțin de 40.000 de lei.

Totul s-a întâmplat după o ceartă cu iubita. După ce a agresat-o fizic, bărbatul a vrut să se răzbune pe femeie și a dat foc bagajelor în care credea că aceasta are numai haine.

Într-una dintre valize femeia ținea și economiile. Banii, în jur de 40 de mii de lei, s-au făcut însă scrum.

Victima a sunat la poliție, iar oamenii legii au emis pe numele bărbatului de 69 de ani un ordin de protecție provizoriu care îi interzice să se apropie de iubita lui, în vârstă de 58 de ani.

De asemenea, bărbatul s-a ales și cu un dosar penal după loviturile aplicate victimei. 

Articolul precedentCCR bagă bani în plus în buzunarele primarilor! Legea de majorare a salariilor aleșilor locali, declarată constituțională
Articolul următorNoi colegi pentru pompierii călărășeni