Astăzi, în sala de ședințe a Consiliului Județean Călărași, a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de modernizare a DJ 402 și DJ 302. Au fost prezenți, pe lângă președintele CJ, Vasile Iliuță și reprezentatul constructorului, primarii comunelor pe raza cărora trec cele două drumuri.

DJ 402, care face legătura între Curcani și granița cu județul Ialomița, traversează județul de la nord la sud, creând o importantă legătură între autostrada A2 și DN 4, iar DJ 302, între Belciugatele și granița cu județul Ialomița.

Drumurile însumează peste 63 de kilometri de drum județean pe care se va turna asfalt, pe care vor fi marcaje rutiere, poduri și podețe și pe care se vor construi 32 de stații de autobuz (4 stații pe DJ 302 si 28 de stații pe DJ 402).

Valoarea totală a contractului este de 90 de milioane de lei, bani obținuți prin POR, iar lucrările propriu – zise vor începe în aproximativ o lună, imediat după emiterea ordinul de execuție.

„Prin contractul pe care îl semnăm astăzi arătăm încă o dată ca administrația județeană pe care o conduc nu oferă călărășenilor promisiuni și vorbe goale, ci fapte concrete pentru bunăstare!

Nu vorbim de bani europeni, aducem bani europeni! Nu scriem proiecte, pe care se pune apoi praful prin sertare, ci realizăm proiecte pentru o viață mai bună!

Investițiile în infrastructură reprezintă, pe lângă un indicator al vieții civilizate, o resursă vitală pentru atragerea de investiții în județ!

Știu că vă doriți un județ cu o infrastructură rutieră la standarde europene, așa că multe din investițiile noastre țintesc acest deziderat. Ne dorim cu toții să circulăm pe drumuri mai bune și vom reuși! Împreună!

Încă un aspect important! Atenție! Bugetul de anul acesta ne permite să continuăm, în același ritm susținut, să finalizăm lucrările începute și să deschidem șantiere noi, pe o suprafață de 220 de km de drum!

Sunt sigur că împreună, cu răbdare, seriozitate și multă muncă, vom putea să facem din Călărași un județ model în ceea ce privește calitatea drumurilor pe care circulăm!”, a declarat președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță.

Articolul precedentBani europeni pentru reducerea birocrației și simplificarea procedurilor administrative în Primăria Călărași
Articolul următorTânăr sub influența drogurilor la volan, oprit de polițiști