Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Călărași au investigat activitatea infracțională a doi tineri, bănuiți de comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice, viol, șantaj și proxenetism.

În data de 26.11.2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului P.G.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, proxenetism, în formă agravantă, șantaj, în formă continuată și viol, în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2017, inculpatul P.G.C., în vârstă de 18 de ani, împreună cu o altă persoană, au produs un material pornografic ce înfățișa o persoană vătămată minoră, în vârstă de 16 ani, în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, material pe care ulterior l-a răspândit în mediul din care victima făcea parte.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut faptul că, în perioada anilor 2017 – 2019, inculpatul P.G.C., profitând de starea de vulnerabilitate psihică în care se afla victima minoră (aceasta a avut o tentativă de suicid și a suferit mai multe internări în spitale de specialitate), a constrâns-o să întrețină cu acesta mai multe raporturi sexuale.

De asemenea s-a stabilit faptul că, începând din vara anului 2019, inculpatul a determinat-o pe victima minoră, prin aceleași metode de șantaj și de constrângere, să întrețină acte sexuale cu diferite persoane de sex masculin, în scopul obținerii unor foloase materiale.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate mai multe sisteme informatice, medii electronice de stocare și 8 telefoane mobile

În cursul zilei de azi, inculpatul P.G.C. urmează să fi prezentat Tribunalului Călărași cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași și a jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar în activități au fost angrenați și jandarmi.

Articolul precedentȘoferii, loviți din plin de Guvernul Orban! Punctul de amendă crește până la 223 lei, începând cu 1 ianuarie 2020
Articolul următorIPJ Călărași informează cu privire la noile reguli referitoare la legitimare. În ce cazuri pot polițiștii să vă legitimeze