Un test de sânge care poate detecta urme de celule canceroase ar putea scuti mii de pacienți de chimioterapia inutilă în fiecare an. Biopsiile lichide pot evidenția recidiva cancerului cu cel puțin 4 ani înainte ca aceasta să poată fi detectată prin scanare. Un studiu important privind cancerul intestinal verifică dacă testul poate arăta dacă operația chirurgicală a îndepărtat toată tumora.

Testele de sânge funcționează prin căutarea unor urme microscopice de cancer în sânge, numite ADN tumoral circulant. Prezența acestor markeri indică dacă pacientul a fost sau nu vindecat în urma intervenției chirurgicale. Aceste fragmente minuscule ar fi invizibile la o scanare, potrivit BBC.

 

Cercetătorul care a coordonat studiul a precizat că rezultatul ar putea afecta modul în care mii de pacienți cu cancer intestinal sunt tratați în fiecare an.

 

Mai precis, speranța este că noua tehnologie i-ar putea scuti mulți pacienți cu cancer de chimioterapie inutilă.

 

Studiul, denumit TRACC, utilizează un test creat de compania americană Guardant Health. Probele sunt trimise la laboratoarele lor din California pentru a fi analizate, iar rezultatele se primesc în aproximativ două săptămâni.

Articolul precedentReforma PENSIILOR | Marius Budăi: „Sunt trei variante pe care le-am înaintat pentru discuții”
Articolul următorCozmin Gușă: Cine a avut interesul și forța să orienteze scandalul șpăgilor duty-free doar împotriva lui Rareș Bogdan? Încep execuțiile „parcheto-mediatice”. Cine mișcă, mișcă-n brișcă!