Premierul Ludovic Orban a dezvăluit vineri că PSD i-a făcut public numărul personal de telefon mobil, lui și miniștrilor. Șeful Executivului a mulțumit, indirect, social-democraților pentru „campania” pe care i-au făcut-o și a declarat că a răspuns majorității celor care l-au sunat de atunci.

Premierul Orban a făcut această precizare după ce a fost întrebat de unul dintre jurnaliști ce răspunde după ce Dan Barna, președintele USR, s-ar fi plâns că nu îi răspunde la telefon. 

„Dar când s-a plâns? (…) Nu vă luați după informații pe surse… (…) A scris pe Facebook?… Eu sunt un om foarte deschis. Cu mine poate comunica orice cetățean.

Știți că mi-a făcut PSD campanie, mi-au distribuit numărul de telefon mobil personal pe milioane de conturi. Au făcut o campanie ca să… Asta este o formă de terorism, în speranța că eu n-o să răspund la telefon  și că o să-mi fie blocat telefonul de campania pe care au dus-o. Aproape toţi cei care m-au sunat au avut surpriza să constate că răspund la telefon şi cei mai mulţi au fost extrem de uimiţi de faptul că răspund la telefon şi că pot să vorbească cu premierul”, a declarat Ludovic Orban, aflat într-o vizită de lucru pe șantierele loturilor 1 și 2 ale autostrăzii A10 Sebeş-Turda, împreună cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Șeful Executivului a mărturisit că mulți dintre cei care l-au sunat nu credeau că vorbesc chiar cu premierul.

„Mulți, în prima fază, când le spuneam, da, sunt Ludovic Orban. Hai, domne, nu cred, cum să-mi răspundă mie premierul la telefon? Trăim într-o ţară normală, vă răspund la telefon. Când pot, evident. E adevărat că am fost foarte ocupat, o perioadă”, a povestit, amuzat, Ludovic Orban.

Lucian Bode a mărturisit și el că PSD ar fi publicat numerele de telefon ale tuturor membrilor Guvernului: „Toți, că ne-a publicat și nouă numerele de telefon”.

Urmăriți mai jos tot dialogul purtat de premier și ministrul Transporturilor cu jurnaliștii:

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPremierul Orban: Trebuie să fim responsabili. Nu e cazul să ne gândim la relaxare, dar nu ne dorim nici restricţii
Articolul următorItalia impune carantina pentru persoanele venite din România şi Bulgaria