Săptămâna trecută, ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, s-a aflat într-o vizită de lucru la Călăraşi, pentru a vizita sediile DJTS Călăraşi şi CSM Călăraşi dar şi Sala de box „Ioan Damian” a CSM.

Ulterior vizitelor, ministrul a susţinut o conferinţă de presă, unde a anunțat că ministerul pe care îl conduce va aloca fonduri pentru dotarea sălii de forță a secției de box.

„Am vizitat Sala de box, unde am văzut o activitate atât de frumoasă, iar cei doi domni antrenori de acolo (n.r. Valentin și Georgian Anghel) fac lucruri minunate pentru copii și da, într-adevăr, am fost impresionat.

Am luat decizia ca în perioada imediat următoare, în maxim două săptămâni, să mă întâlnesc cu domnul director (n.r. Dumitru Chirilă) la Ministerul Tineretului și Sporturilor pentru a finanţa utilarea sălii de forţă pentru că într-adevăr acolo necesită îmbunătăţiri, iar copiii de acolo chiar merită să aibă o sală de box corespunzătoare performanței din zilele noastre.” , a declarat ministrul Bogdan Matei.

Articolul precedentDe mâine și până duminică vor avea loc Zilele Municipiului Oltenița
Articolul următorBărbat din Ștefan Vodă, reținut de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier