În acest weekend, toate structurile din teritoriu ale Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat primele activități în cadrul campaniei „10 pentru siguranță”.
Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Călărași, au fost alături de cetățeni cu ocazia Târgului de toamnă, respectiv în zona spațiilor de joacă din municipiul Călărași.
Recomandările oferite au fost susținute și de materiale cu caracter preventiv, pe care le-au distribuit atât părinților cât și copiilor.
În perioada 10 – 20 septembrie, echipe mixte din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne se vor deplasa în unitățile de învățământ din municipiu și județ, pentru a discuta cu elevii, părinții și cadrele didactice în vederea identificării de soluții pentru problemele anterioare și prevenirea comportamentelor care ar putea afecta siguranța în școli.