12 călărășeni au rămas pietoni. Câte amenzi au dat polițiștii într-o singură zi

12 călărășeni au rămas pietoni. Câte amenzi au dat polițiștii într-o singură zi
Peste 150 de sancțiuni contravenționale
Amplă acțiune a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, alături de reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții pe linie de ordine publică.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 156 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 57.000 de lei și au intervenit la 43 de evenimente sesizate prin SNUAU 112.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 12 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.
Totodată, pe raza întregului județ, au fost desfășurate 26 de acțiuni punctuale în contextul pandemiei de COVID-19, fiind legitimate 908 persoane și verificate 50 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate.
Activitățile desfășurate au vizat și controlul mijloacelor de transport persoane, fiind verificate 496 de astfel de autovehicule.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale persoanelor depistate că nu respectă normele referitoare la portul măștii de protecție.
Sursa: Realitatea de Calarasi
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














